Minunata banalitate

Publicat în Personale, Small Stories cu etichete , , , , , pe 26 iunie, 2009 de către pauldumitru

Un alt tren taie acum câmpul şi dealurile. Dacă cerul ar fi o oglindă, şi cerul ar fi tăiat, ca de două foarfece, de şinele perfect paralele. E aproape seară. După cum spuneam, cu un alt tren merg acum, spre un alt loc. Vagonul pare aglomerat, dar nu pentru că ar sta oameni şi în picioare, ci fiindcă sunt ocupate absolut toate locurile. Numai figuri străine – cele mai multe comune, poate şi unele speciale. Am observat, la un moment dat, că atunci când merg cu trenul alături de mulţi oameni mi se întâmplă ceva ciudat (mai degrabă din instinct decât conştient): caut cu privirea persoanele aparent simpatice, care îmi stârnesc prin ceva atenţia. Nu ştiu sigur prin ce: gesturi, haine, frumuseţe fizică, iar apoi, de-a lungul călătoriei, ei primesc mai multă atenţie din partea mea decât ceilalţi. Aş putea spune că îi analizez, dar nu chiar la modul excesiv. Cred că le acord cumva statutul de colegi simpatici de călătorie, lucru care probabil mă ajută să mă simt mai confortabil şi să percep drumul ca fiind mai plăcut.

Acum tocmai se schimbă macazul, iar zdruncinăturile uşoare sunt însoţite de un zgomot surd, estompat de geamurile securizate ale vagonului. Soarele nu mai apucă să ajungă decât pe vârfurile copacilor, ce rămân cu viteză în urmă, pe rând. E acea parte a zilei când păsările fac ultimele zboruri, iar atmosfera începe să devină umedă.

Departe, însă, câmpul încă e luminat de razele obosite ale soarelui. E pustiu şi acoperit cu o perie deasă de iarbă înaltă, iar din când în când câte un copac rupe monotonia. În rest, nimic special. Un câmp pe care îl văd pentru prima dată şi care pentru mine este cu totul neimportant.
Dilatând temporalitatea şi mai mult, m-aş putea totuşi opri asupra celor câteva case adunate mănunchi, cam la 300 de metri de calea ferată, ale căror jaluzele trase dau impresia de linişte. Oare cum e înăuntru? ma întreb.

De pe singura stradă asfaltată din apropierea lor, care duce spre şosea, tocmai iese un om pe o bicicletă, care, după formă, pare să fie veche. Nu se grăbeşte deloc. De fapt, unde s-ar putea grăbi? Doar trenul se grăbeşte să ne ducă pe noi, dintr-un loc într-altul. Este singurul care aduce o mică schimbare în acest loc, în această seară. Poate şi mâine… Însă toate par să aibă totuşi un rol. Imaginea câmpului, a caselor şi a biciclistului mă face să mă întreb: cum pot trăi în fiecare zi fără să văd acest loc? Şi alte 10.000, mult mai frumoase, unde, culmea, timpul trece (cel puîin aparent) la fel ca în oraşul în care stau eu. Cum de mă mulţumesc să văd cum soarele apune doar în colţul meu de lume? Ce se întâmplă ÎN şi CU toate locurile în care nu mă pot afla? Şi mai ales, cine face alegerile astea: „aici” sau „acolo”?

Eu faţă de lumea ta

Publicat în Versuri cu etichete , , , , , pe 16 aprilie, 2009 de către pauldumitru

Lumea ta e o crustă, ştiu.
Eu însumi m-am lovit de ea
şi m-am zgâriat.
Lumea ta e o idee peste care a crescut o crustă,
iar eu am încercat să o fac să dispară,
considerând că nu există, de fapt.
Lumea ta e formată din culoare, din soare şi flori
amestecate într-un sens aparte, creat special de tine.
Lumea ta eşti tu,
înmulţită cu tot ceea ce cunoşti şi cu ceea ce te sperie.
Dar toate acestea au fost acoperite.
Lumea ta e o crustă, ştiu.
Pe jos zac globuri sparte
şi dorinţe crescute imperfect.
Dar eu le-am acceptat aşa cum sunt
şi am călcat cu grijă printre ele.
Am strâns cioburile, am cules dorinţele
şi pe acestea din urmă le-am pus într-o vază, la soare.
Lumea ta e o crustă, ştiu,
chiar eu m-am lovit de ea,
dar o să chem ploaia şi soarele şi o să-ţi desenez,
iar într-o zi poate vei ieşi.

Încercare

Publicat în Versuri cu etichete , , pe 11 februarie, 2009 de către pauldumitru

Aş căuta să înţeleg, dar sunt prea obosit.
Unde te-aş putea găsi, ca să-mi spui o poveste?

Lumea

Publicat în Versuri cu etichete , , , , , pe 26 ianuarie, 2009 de către pauldumitru

Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar auzi?
Ce ai face într-o lume
în care nimeni nu te-ar simţi?
… în care nimeni nu te-ar vedea…
Străzile goale, oamenii străini,
mâinile atinse în mers, firidele false,
şi peste toate, vorbe fără sens,
pierdute în aerul de deasupra tuturor.

Ce ai face într-o lume goală sau într-una rotundă?
Ce ai face într-o lume limitată de margini ascuţite?

Eu am mers mult şi departe
şi am ars trecutul, am distrus podurile şi m-am recreat.
Acum trăiesc într-o lume care mă aude,
mă simte, şi mă vede cu totul.
Dar la ce bun, dacă tu nu mă mai recunoşti?

Ştiu

Publicat în Versuri cu etichete , , , , , , pe 11 ianuarie, 2009 de către pauldumitru

Mi s-a despicat piatra din frunte,
iar dintre tâmple a început să curgă
un râu cu două sensuri
- înspre afară şi înspre înăuntru.
Soarele s-a schimbat şi piatra şi tu…
Puteam să modific culorile din jur
şi să mă joc aproape cu orice idei.

Însă râul a curs mai departe
şi s-a pierdut în alte ape.
Şi alte râuri au pornit spre mine,
într-o vâltoare nebună.
În apa lor îmi vedeam chipul speriat
de lucrurile înţelese,
de lucrurile rele şi de cele bune,
de mine şi de tine,
de tot ceea ce a fost cândva,
când nu existau pietre şi ape, nici măcar eu.
Iar acum eu nu pot opri această curgere.
Numai tu poţi, spunând cuvintele potrivite.
Exact ca la început, îţi aminteşti?

Pe şinele din Bruxelles

Publicat în Tramvaie cu etichete , , , pe 27 decembrie, 2008 de către pauldumitru

Sistemul de tramvaie din capitala Uniunii Europene este unul de mărime medie, care de-a lungul timpului s-a confruntat cu mai multe probleme. Acestea au căzut pe capul strategilor care se ocupau de sistemul de transport şi care au încercat să găsească soluţii pentru un transport în comun cât mai bun într-un oraş şi regiune în care acest lucru este foarte greu de realizat.

De ce? În primul rând din cauza faptului că în trecut sistemul de tramvaie făcea parte dintr-un sistem de transport în comun administrat la nivel naţional. În al doilea rând deoarece Bruxelles este o enclavă în interiorul regiunii numite Flanders (sudul Belgiei), iar oraşul este situat, de asemenea, la doar 3,3 km de reginea Wallonia, tot în partea de sud a Belgiei (click aici). Fiecare dintre cele trei regiuni geografice are o administraţie proprie, deşi se află în interiorul aceluiaş stat. Totuşi, sistemele de transport în comun ale regiunilor sunt interconectate.

Tramvaiele din capitala Uniunii se alătură autobuzelor şi metroului. Pe unele rute, tramvaiele a fost transformate în metrou (high-floor trams). În prezent, există 17 rute pe care circulă tramvaiele clasice (low-floor trams). Aproape toate tramvaiele din Bruxelles au uşi pe ambele părţi laterale.

low-floor trams:

high-floor tram:

sursa informaţiilor: www.wikipedia.com

Carneţelul cu spirală

Publicat în Personale pe 23 decembrie, 2008 de către pauldumitru

Am găsit de curând un carneţel mai vechi, cu spirală şi foi dictando, pe care obişnuiam să îl port cu mine peste tot. Era pentru cazurile în care îmi venea o idee valoroasă, de moment şi pentru atunci când îmi aduceam aminte de ceva şi nu trebuia să uit. E foarte frustrant când nu îmi notez câte ceva, cu gândul că voi ţine minte, iar peste câteva clipe îmi dau seama că am uitat complet. Deci găsisem soluţia.

Însă micul meu proiect a dat greş, pentru că nu am reuşit să învăţ să scot frecvent carneţelul, să mă opresc din mers imediat ce mă loveşte inspiraţia şi să notez, deşi cred că ar fi o metodă foarte productivă de a emite idei bune :-) .

Ca dovadă, iată câteva dintre notiţele pe care le-am scris în carneţelul cu spirală:

- “Păstrăm în noi o ură adâncă, pentru care adesea nu găsim explicaţie şi care, amânând să ne-o exteriorizăm, la un moment dat răbufneşte”.

[tocmai trecusem pe lângă nişte oameni care se certau foarte tare]

- “I’m drying tears on wounded faces, and drawing smiles upon them.
Souls fallen from crowded places into such distant spaces.
I’m seeking for time, seeking for hours,
I’m always trying to climb upon this same old wall, and I fall.
Then I climb back again and again,
Until you come and stop me with your lovely hands.
I’m seeking for time, seeking for hours,
But time is still flying away…”.

[în autobuz]

- “Orice poveste frumoasă începe cu un cuvânt potrivit. Sau cu o sumă de cuvinte alese atent, stângaci sau pur şi simplu întâmplător. Aşa cum întâmplător e aproape totul.
O poveste frumoasă începe cu oameni [...]“

[dedicaţie pe o carte, scrisă în timp ce aşteptam pe cineva într-un pub]

- “Aleea Petrişoru, 5, Bl. H 36, Ap. 24, sect. 3, Bucureşti”

[locaţia unde trebuia să merg pentru a lua un interviu]

- “Maturitatea este atunci când renunţi la a-ţi mai dori ca toţi să semene cu tine, să creadă ceea ce crezi tu şi mai ales să te poată înţelege”.

[când aşteptam pe o bancă, în Cişmigiu]

Panacea for hard times

Publicat în Inedite cu etichete , , pe 18 decembrie, 2008 de către pauldumitru

Din seria “ce poate face umorul corporatist”, există un site care, desi este destul de simplist realizat, mă bine-dispune de fiecare dată când intru şi mă uit pe poze.

Un fel de panaceu pentru zilele când la serviciu e întundecat chiar şi cu luminile aprinse. Nu toate, pentru că e criză şi trebuie să aplicăm metodele de “cost cutting” :-) .

Site-ul (http://www.projectcartoon.com/) este despre “how projects realy work”. Iată câteva poze elocvente:

cum l-a explicat clientul (despre proiect e vorba)
cum l-a proiectat analistul
cum a fost susţinut

Restul pozelor haioase – aici.

Fără somn

Publicat în Versuri cu etichete , , , , , , pe 11 decembrie, 2008 de către pauldumitru

Ce dans fără sens am încercat în noaptea asta, de unul singur,
în jurul ideilor albe!
Camera era goală de tine, poate şi de mine.
Clipe neînsufleţite zăceau împrejur,
iar eu eram prea imperfect şi neputincios ca să le dau viaţă.
Am căutat lucruri cunoscute şi vechi,
am căutat caiete în care am scris amândoi, demult.
Am căutat peste tot, până când totul împrejur s-a decolorat.
Chiar şi orele au început să umble bezmetice prin cameră, sfâşiind timpul.
Apoi, o pasăre a venit şi mi-a luat sufletul.
Mi-a spus că, cel puţin în seara asta, nu îl merit.

Mi s-a deschis apetitul

Publicat în Tramvaie cu etichete , , , pe 9 decembrie, 2008 de către pauldumitru

… pentru tramvaie. Aşa că am surfat un pic pe net şi am găsit o mulţime de poze şi informaţii foarte faine. Pentru împătimiţi, am făcut chiar şi o categorie aparte > Tramvaie. Nu că aş fi făcut vreo cercetare şi am descoperit că asta îşi doresc blog surferii, ci fiindcă e ceva inedit şi pentru că n-aş vrea să cad şi eu în mania ciopârţirii evenimentelor cotidiene, adunate din diverse publicaţii.

Aşadar, ce-aţi zice de… Lisabona? Iată cum arată unul dintre cele mai populare tramvaie din capitala Portugaliei:

În Lisabona, sistemul de transport în comun bazat pe tramvaie a fost înfiinţat în secolul 19. La început, tramvaiele erau importate din SUA şi erau poreclite “americanos”.

În prezent, cel mai popular model de tramvai este cel galben, cu patru roţi, de mai sus, al cărui aspect este caracteritic începutului secolului 20.

Cât despre modelele de tramvie mai noi, acestea arată aşa:

Însă una dintre cele mai mari atracţii pe şine ale Lisabonei sunt funicularele, un fel de tramvaie care funcţionează exclusiv pe străzile aflate în pantă şi care au o formă tare ciudată, dar pitorescă:

sursa informaţii: www.wikipedia.com