fascinantul Bucureşti

august 4, 2006

Între 1-6 septembrie au loc admiterile la fjsc şi Litere. Nimic nu e, însă, sigur. Nu se ştiu nici datele exacte, nici orele. Nu se ştie mai nimic. Saiturile oricum sunt pe-afară când vine vorba de actualizări, fie ele şi săptămânale. Aşa că m-am hotărât să mă duc la faţa locului, ca sa văd care e situaţia.

Desigur, gara mă întâmpină cu nefericiţii care trag însetaţi din pungi şi cu tigănuşii insitenţi care cer 1000 de lei. Mă urc în autobuzul încins şi gemând de atâţia oameni, încât abia reuşesc să compostez biletul, şi mă sprijin de uşa şoferului, deşi afişul îmi interzice asta. Nu am însă, ce face. Toată lumea împinge şi transpiră.După vreo 10 minute, se zăreşte gardul Palatului Cotroceni. Domnul preşedinte sigur are aer condiţionat…

Autobuzul opreşte vis-a-vis de fjsc. Nu e nicio trecere de pietoni prin zonă, aşa că traversez neregulamentar. E prima dată când ajung la facultate, care nu mă surprinde decât prin faptul că pe peretele din cărămidă scrie lăbărţat, cu creta :”jurnalismul la etajul 6″.Măcar merg lifturile…cele laterale.

La 6 e linişte şi nu e nimeni. Citesc afişele despre admiterea 2006 şi mă hotărăsc să merg la Secretariat, unde mă întâmpină o doamnă (sau domnişoară) care îmi explică exact ceea ce citisem şi mai devreme pe afişele cu informaţii. Îmi dă si două … hartiuţe cu telefoanele facultăţii şi îmi spune să sun la sfârşitul lui august. “Nu ştim mai nimic despre zilele în care vor avea loc examenele”, îmi aminteşte doamna secretară. Dar oare cine ştie? Ceea ce a stricat însă, relativa păşnicie a fost întrebarea mea: dacă aş putea să găsesc un loc în cămine pentru a sta pe perioada examenelor. “-Nu. Nu prea (!?) se poate aşa ceva. Noi, de fapt, nici nu avem locuri în cămine pentru studenţii din primul an”!!!!…Nu aş vrea să comentez aceast lucru, dar mi se pare imposibil să nu mă plâng în ceea ce priveşte organizarea când vine vorba de România. Mi se pare imposibil să nu mă revolt că o facultate care se vrea respectată nu oferă locuri în cămine pentru studenţii ei. Ce se intamplă cu ei?

Răspunsul la aceasta întrebare e simplu. Stau la o gazda sau îşi cumpără un loc în cămin de la cei care au deja o gazdă şi nu au nevoie de el. Preţul e de 300 de euro. Aveam să aflu cu stupoare, mergând la doamna administratoră de la Căminele din curtea fjsc-ului că “Dacă vii pe 31 la uşa mea doar n-o să te las să stai în strada!”. Era atât de simplu iar eu nu înţelegeam!! Ce naiv pot să fiu uneori! Totul se rezumă la bani în fascinanta Românie. Poţi să fii tu cât de genial vrei, că tot degeaba, dacă nu ai o pila ici şi colo şi o puşculiţă burduşită ca să umfii buzunarele unor trândavi, care pe deasupra te mai tratează şi de sus, sictiriţi şi fără urmă de bun simţ. Asta este, poate îmi spune cineva cum se rezolvă problemele astea, căci eu unul sunt foarte dezamăgit de tot şi de toate şi am tot dreptul.

4 Răspunsuri sa “fascinantul Bucureşti”

  1. andressa said:

    Exista o trecere de pietoni la 20m in spatel;e statiei de autobuz.
    Afla ce scrie in ragulament: cu cat timp inainte trebuie anuntata admiterea. nu stiu daca e sau nu o incalcare a regulamentului. In fiecare an e insa la inceputul lunii septembrie. “Oare cine stie?” - crezi ca sunt profesorii secretosi? Nu stie nimeni deoarece nu s-a hotarat. In aceeasi perioada se mai dau si admiteri la master, restante, facultatea nu are nici un amfiteatru… trebuie sa gaseasca o perioada in care sa aiba spatiu noi il inchiriem in aceaasi cladire, la nevoie.
    Locuri in camine pentru cei in anul 1 se dau in functie de mediile de admitere. Nu se stie cate pentru ca nr de locuri se comunica de la minister in toamna si ele se distribuie fiecarui an proportional cu nr de studenti. anul trecul fjsc a avut 80 de locuri de cazare din care aprox 15 cazuri sociale. anul 3 a avut de exempl;u 13 locuri, anul 1 cele mai mullte - cel mai numeros an.

    Bafta!

  2. pauldumitru said:

    Statisticile nu ajuta cu nimic,andressa,atata timp cat la “stiintele comunicarii” oamenii nu prea comunica.Ce sa o mai ascundem dupa colt,asta e realitatea,oamenii nu sunt minunati si nici societatea.Speram doar ca,daca nu exista dotari,macar sa existe un pic de buna-vointa dar nici din asta nu e.Tu poate esti din Bucuresti si nu ai fost nevoita sa treci prin asa ceva,dar crede-ma ca e insuportabil sa te simti complet imobilizat.Pur si simplu nu ai ce sa faci .Daca nu cunosti pe nimeni saudaca nu scoti banul,nimeni nu se uita la tine.Si ce e cel mai dureros la romani e ca toti uita de unde au plecat.

  3. malefica said:

    Apreciez foarte mult ce ai scris…Prin asta trec si eu,si am realizat ca in facultati si licee nu decanul sau directorul sunt importanti.Cele care fac “the world go round” sunt secretarele,administratorele,bibliotecarele…nu ai cum sa te opui…pt ca tu esti doar unu,venit din afara,in fata unui sistem deja inradacinat…Eu mi-am gasit o gazda,pentru ca ideea de a ma casatori cu Irinel mi-a fost furata=)))Multa bafta…

  4. pauldumitru said:

    Merci mult pentru aprecieri.Eu inca nu mi-am gasit nicio gazda si sint destul de trist din cauza asta.Dar poate o sa dau eu de ceva.Sau poate gasesc vreo Irinica :).
    Pacat ca nu exista un sistem de oportunitati.Acum am citit in Ev Zilei ca din 2007 sisemul universitar romanesc se va schimba radical.Nr de locuri la fara taxa se va injumatati,stabilindu-se alt fel de oportunitati pt universitatile noastre,astfel ca bac-ul va deveni mult mai important (lucru de care eu ma temeam foarte tare).In acest caz candidatii ori au bani,ori isi gasesc job-uri banoase (ceea ce e cam…imposibil) ori,daca nu,gasesc agentii,institutii,intreprinderi care sa-i finanteze.Imi spune si mie cineva cum pot sa beneficiez de finantare? :).

Lasă un Răspuns