a picture of Romania

O poză cu România e o poză care în primul rând te surprinde. Te surprinde pentru că România - aşa cum zice şi bine-cunoscuta reclamă de promovare a turismului românesc şi care nu şochează prin lipsa de inspiraţie - e întotdeauna surprinzătoare.

Problema este dacă te surprinde plăcut sau nu, căci adesea România nu poate fi cunoscută din poze decât privind două fotografii cu ea : prima în care să apară o Românie frumoasă şi a doua în care să fie expresiv relevată acea Românie pe care toţi o vedem atunci când mergem cu trenul, atunci cand alegem străzi mai puţin centrale, atunci când soarele nu ne mai străpunge ochii reflectându-seîin termopanele marilor bănci, ci ne dezvăluie un trotuar de pe care un infirm în zdrenţe se străduieşte să ne vâre cât mai convingător sub priviri rănile şi neajunsurile sale. Dacă îi dai, sigur te va copleşi cu mulţumiri şi cu “Domane-ajută”, iar dacă nu, s-ar putea să bolborosească câteva înjurături care nu-ţi vor face ziua mai plăcută. Nici nu te va indispune, însă.

Românii s-au învătat să îndure ploile de înjurături şi vorbe care iţi reamintesc de imaginaţia debordantă a poporuluiclui Dracula. S-au obişnuit să îndure flegmele şi gunoaiele de pe jos, geamurile nespălate din autobuze, scaunele pe care s-au înnegrit gume de mestecat “uitate” de băieţaşi de cartier care nu ştiu nici cât fac 2 + 2 x 2, căci ei fac întâi adunarea şi apoiîinmulţirea. De fapt, cuvântul potrivit e “complacere”.

Românii se complac în mizeria în care par a nu vedea că înoată zi de zi. Pentru ei nu e relevant că totul se degradează insesizabil dar constant. Românilor nu le lipseşte însă, simţul proprietăţii, ci e hiperdezvoltat, căci ei îşi iubesc la nebunie proprietatea, casele, maşinile, dar nu realizează că si tramvaiul, şi trotuarul, şi toaleta publică, şi zidurile clădirilor pe lângă care trec le aparţin, indirect. Pe toate acestea nu le foloseşti şi nu te atingi de ele o singura dată, ci de repetate ori şi poate chiar tu te vei aşeza pe scaunul pe care l-ai rupt, pe care l-ai scrijelit, pe care cine ştie ce altceva ai mai facut. Românii obişnuiesc să-şi bage … în ce pot şi de câte ori pot.

E ca în povestea cu lada de mere în care, dacă pui unul stricat, acela le va afecta pe toate. Dacă oraşul tău arată dezolant, fii sigur că nici casa ta sclipitoare nu va dăinui prea mult aşa. Păcat că romanii nu au auzit de frumoasa replică : “dacă tuturor le e bine, mie n-are cum să-mi fie rău” .