pauldumitru

Ieri (27 oct), îndreptându-mă spre casă (adică spre cămin), m-am suit într-un 336 ca să pot ajunge la Piaţa Rosetti. Eram pe la Piaţa Leu, când, între un bătrân şi un adolescent de vreo 17 ani, s-a pornit o ceartă, aparent obişniută, ca mai în toate autobuzele din România. Omul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, era foarte supărat că tânărul nu avusese bunul simţ să se ridice şi să-i cedeze locul. După obişnuita morala, care nu a avut efectul scontat asupra băiatului (căci acesta nu s-a ridicat), bătrânul i-a cerut din nou să se ridice şi să-i dea locul. La care tânăru i-a replicat :

-Da` ce, ai bilet?

Ei bine reacţia bătrânului a fost una care m-a surprins şi care mi-a schimbat foarte mult părerea (cel puţin pentru câtva timp) depre oamenii în vârstă: i-a dat un pumn în faţă! Scena a fost Şocantă pentru că omul era foarte foarte enervat şi după ce l-a ridicat de guler din scaun (la propriu, dar să nu credeţi că era cine ştie ce forţos) l-a ameninţat că a practicat lupte şi că dacă nu îi trece tupeul îl zboară din autobuz. Lucrurile erau cu mult prea tensionate. Nimeni nu prea ştia ce să facă. Doar au intervenit prietenul băiatului şi un alt domn în vârstă, care le-au zis să se potolească. Cu dispreţ, baiatul s-a îndepartat şi la prima staţie a coborât împreună cu amicul lui, fără a uita să-l facă pe bătrân “moş băşit”. Se văzuse, însă, foarte bine cât de speriat fusese cand “moşul băşit” îi rupsese buza :).

Ceea ce nu înţeleg - trecând peste scurta şi şocanta povestioară - e de ce oamenii au impresia că li se cuvin atât de multe lucruri, de ce cred că fiecare persoană care trăieşte pe lumea asta are conştiinţă, bune maniere, cei 7 ani de-acasă? De ce bătrânul a fost atât de naiv să creadă că adolescentul s-ar da la o parte şi i-ar lăsa locul? De ce oare nu suntem învăţaţi să cerem? Căci ar fi fost atât de simplu ca omul acela furios să facă el un exemplu şi să îi ceară politicos locul tânărului. Dacă toţi am face asta atunci când dorim ceva, oare nu ar creşte şansele ca dorinţele noastre să fie mult mai uşor şi mai repede îndeplinite? Mă îndoiesc că, dacă într-o zi, dacă ai fi în autobuz şi ar veni la tine o bătrână care ţi-ar zice : “Tinere, iarta-mă că te deranjez, dar bătrâneţile nu mă ajuta cu sănătate. Nu ai putea să mă laşi să stau un pic pe scaun?” ia-i putea raspunde “Nu!”.

later edit: partea haioasă e că după ce situaţia s-a calmat, niciun tânăr din autobuz nu s-a mai aşezat, deşi erau multe scaune libere .

E clar, aşa nu mai pot continua. Trebuie să îmi iau un PC, oricât de varză, pentru că lucrurile sunt foarte foarte complicate. Mă simt deconectat. Cu temele, cu planurile, cu prietenii, cu filmele… nu voi mai avea niciodată timp să scriu post-uri pe blog-ul ăsta, şi aşa slăbut şi sărăcuţ. Şi simt că trebuie să îl continui pentru că am ajuns parcă prea departe ca să renunţ tocmai acum la el… În plus, nici nu e chiar aşa urâtel, am ajuns să mă ataşez de adresa asta.

My sweet little blog!