pauldumitru

Vinerea trecută am fost în vizită “de lucru” la TMCTV (The Money Channel TV), pentru că facem seminarul de TR (tehnici de redactare) cu Elena Voinea, redactor la sus-numitul canal. Am putut astfel vedea cum funcţionează o redacţie de ştiri profesionistă din audio-vizual.

Sediul postului se află în incinta Casei Presei Libere (ce frumos sună!). Fosta Casă a Scânteii impresionează prin arhitectură şi mărime. Are acel aer bucureştean de clădire veche, obosită şi cumva uitată, dar care totuşi, te farmecă. Tot aici se află sediurile şi altor instituţii media, gen Jurnalul Naţional, Romania Liberă, Rompress etc. Coridoarele sunt lungi şi acoperite de un linoleum vechi, iar de-a lungul lor se înşiră numeroase uşi. La un moment dat, îndreptându-mă spre etajul al doilea - căci acolo se găsesc Realitatea şi The Money Channel -, văd ceea ce cred că este o veche tiparniţă. Simbolul presei. Mi-am amintit instantaneu de o povestioară pe care mi-a spus-o mama mai demult, de când era încă studentă şi mergea la Casa Scânteii. Se făcea că veniseră în vizită nişte străini care, vazând una dintre tiparniţele pe care se lucra, au exclamat, uimiţi (incerc să “improvizez” spusele lor) : - Bine, dar dumneavoastră încă mai folosiţi aşa ceva!? Că la noi se găsesc expuse în muzee încă de pe la 1900.

Zâmbesc şi merg mai departe. În sfârşit uşi noi. După ceva timp, dau de una pe care scrie “The Money Channel” şi intru. Camera e cam cât o sală de cursuri si e plină de birouri, computere şi jurnalişti absorbiţi de muncă. În mijloc, un om îmbrăcat la şapte ace este pozat în diferite posturi, cu o bancnotă de 100 de dolari în mână. Mai la stânga o văd pe profa de TR care stă la un calculator şi probabil lucrează la o ştire sau se documentează. Îmi face cu mâna şi îmi arată un birou despărţit de restul camerei printr-un perete de sticlă. La biroul dinăuntru stă editorul-şef al TMCTV, Daniel Apostol, iar în jurul lui patru dintre colegii mei.

Întâlnirea a fost foarte interesantă. Am vorbit despre jurnalism şi jurnalişti; despre media audio-vizale; despre cum te schimbă un post tv; despre cum a aparut TMCTV. Şi am reuşit să obţin şi o asigurare de la Dan (alias Daniel Apostol) -căci aşa ne-a spus sa-i zicem- pentru un interviu prin aprilie, care să apară apoi în The Bullet. După aceea am fost să vizităm celelalte săli ce aparţin Money Channel şi Realitatea şi am rămas surprinşi că redacţia canalului de business nu adună decât trei sali (!?) şi se descurcă totuşi destul de bine pentru un post de nişă.

Apoi am făcut poze şi am plecat foarte fericiţi că am văzut în sfârşit, îdeaproape, cum arată o instituţie de presă adevărată. A fost prima dată când mi-am zis, în gând, că mă bucur că am intrat la Facultatea de Jurnalism.

“Mai mult de jumătate dintre studenţii universităţilor bucureştene lucrează şi majoritatea celor care nu o fac şi-ar dori un loc de muncă plătit la un moment dat, arată un studiu făcut de «The Bullet».

Din 366 de studenţi, aproape 52% spun că au o slujbă în acest moment. Dintre cei care nu au, 82% spun că şi-ar dori să găsească o slujbă, iar 71% şi-au postat deja cv-urile pe un site de joburi.

«Este destul de uşor să ai un job, datorită programului flexibil de la FJSC (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării). Te-ai putea gândi chiar şi la un job full-time. Nimeni n-a murit din asta. Timp liber? Ai weekend-ul şi serile», spune Alexandru Marian Stănescu.

Studiul a fost făcut parţial online şi parţial prin chestionare cu ajutorul celor de la «The Bullet». Nu este ştiinţific, dar indică părerile studenţilor. Aproape nici unul dintre cei chestionaţi n-ar dori să renunţe la studii pentru un job, deşi işi dau toată silinţa la locul de muncă. Peste 95% spun că nu ar renunţa la studii pentru un job înainte de absolvire.”

dă click pt tot articolul

După ce m-am obişnuit în a lua pastile şi a bea ceai cald cu lămaie, răceala s-a decis în sfârşit să plece. Trebuie să recunosc că a fost o răceală alnaibii de strajnică şi dacă va citi post-ul ăsta sper să se simtă flatată şi să nu se gândească să mai revină prea curând.

Problema însa, trebuie pusă altfel. De ce am răcit? Ei bine am răcit datorită unui sistem greşit de tratare a societăţii. Mijloacele de transport în comun nu sunt deloc adaptate cu starea vremii. Din moment ce temperatura variază în jurul a 0 grade, e normal ca oamenii să se îmbrace gros. Însă, o dată ce te sui în autobuz/tramvai/metrou şi iei contact cu o caldură de peste 18 grade, ce altceva se poate întampla decât să îţi fie puse în priză glandele sudoripare. Iar apoi, când ieşi din nou afară, diferenţa acută de temperatură te loveşte tăios.

Stau si mă întreb: oare de ce “tipii” de la ratb nu sunt destul de inteligenţi -şi n-ar fi nevoie de prea mult IQ- să urce într-un autobuz, înfofoliţi şi să vadă cât de fain e să ţi se scurgă pe frunte transpiraţia în toiul iernii şi să nu mai ai apoi chef de nimic. Am ciudata impresie că acestă exagerare este o consecinţă a comunismului, care nu s-a şters încă îndeajuns de bine de pe retina multora dintre noi. Este un fel de reechilibrare a acelor vremuri trecute, când nu prea era caldură, iar acum parc-am vrea din răsputeri să recuperăm, să contrabalansăm lipsurile. Într-o zi, un şofer stătea în pantaloni scurţi şi in cămaşă cu manecă scurtă, iar pe jos, în cabină avea gresie (?!!). Cred că de aici s-ar naşte înca o explicaţie -de ce sunt obsedaţi românii să aibă case, maşini, utilităţi de ultimă oră(în special telefoane mobile ultramoderne), în loc să îi pasioneze călătoriile, descoperirile, aventurile. Suntem copleşiţi înca de ceea ce a însemnat lipsa acută a lor şi încercăm să compensăm printr-o abundenţă uneori aberantă. Vai nouă!!

Revenind la postul meu, mă bucur extrem de mult că mi-a trecut răceala. Lumea începe să-şi recapete frumoasele culori. Mă duc să beau un ceai cu gheaţă .