pauldumitru

Raza de soare
-crepuscul firav-
mângâie sfioasă coama
dealului de la orizont
şi sparge-ntunericul,
alterat de gânduri
uitate într-un colţ
de stea căzătoare.
Dorinţe furate din cărţi
şi ţinute ascunse
de razele lumii.
Încerc uşor să pătrund
prin lumină
ca să văd,
cu ochii uzi de rouă,
răsăritul.

Am fost acum două zile la una dintre librăriile Humanitas şi, după ce am zăbovit iarăşi foarte mult printre rafturi, m-am decis să revin curând pentru că sunt reduceri la cărţi. Am văzut câteva cărţi foarte interesante la preţuri micuţe . Şi cred că pot să storc din economii şi să mi le iau. Sau măcar pe una dintre ele. Mai de mult am citit “Marea nu e niciodată singură”, a lui Robert Saladrigas, care mi-a plăcut tare mult

Problema e că am strâns o mulţime de cărţi de la Cotidianul şi nu am apucat să le citesc pe toate .

Acum 20 de ani… eu abia eram gata să împlinesc o zi. Acum şirul zilelor s-a pierdut. Nu contează că le adunăm şi le numim ani. Viaţa nu trece în ani. Viaţa trece în clipe, în zile importante. În momente speciale. Când te gândeşti la trecut, îţi aminteşti mai ales clipele frumoase.

Au trecut deja 20 de ani… îmi spuneam azi-noapte, pe la ora 2, când încercam să înţeleg. Să mă înţeleg. Să văd încotro mă îndrept. Şi nu am reuşit să găsesc nimic concret. Doar că viaţa seamană cu oraşele. Străzile se încâlcesc şi se pierd prin locuri străine mereu. Chiar şi cele cunoscute sunt, de fapt, atât de vagi… Şi mergând pe ele, adesea apuci pe alte căi. Adesea alte idei îţi vin mergând undeva. Uneori te sui într-un autobuz care te duce în alt loc decât voiai. Şi drumurile duc mereu undeva. Chiar şi cele înfundate. Poate că, de fapt, atunci când drumul se închide, trebuie să te opreşti şi să intri în cea mai apropiată casă. Dacă acolo stă ascuns sensul tău? Încearcă să faci lucruri la întâmplare şi lasă-le să capete sens.

Îmi doresc atât: ca orice s-ar întâmpla, orice aş face, oriunde-aş merge, să întâlnesc oameni speciali. Şi visul ăsta mi s-a tot împlinit până acum…

De ziua mea am primit cele mai frumoase daruri: vorbele, gândurile, îmbrăţişările celor dragi mie. Şi cadouri :), care mi-au plăcut foarte mult şi de care voi avea mare grijă. Vreau să vă mulţumesc celor care-mi sunteţi şi vă sunt . Pupici :* .

Ce zi!
Îmi pare că totul zâmbeşte.
Mă-ndrăgostesc de fiece
lucru în parte
şi-aş vrea să mă joc
în puful norilor,
pe albastrul ochilor tăi.
Vise de iulie…

Între 16 şi 18 martie, organizaţia studenţească Prime şi Universitatea din Bucureşti organizează Zilele porţilor deschise. Evenimentul se desfăşoară la sediul rectoratului, pe Bulevardul Mihai Kogălniceanu, nr. 36-46 şi e dedicat mai ales elevilor de liceu care vor să-şi facă o idee despre facultăţile din cadrul universităţii, despre organizăţii studenţeşti etc. De asemenea, ei vor putea găsi cărţi şi alte materiale, mai mult sau mai puţin didactice, la preţuri mai mici decât sunt în general pe piaţă.

La Zilele porţilor deschise voi participa şi eu, împreună cu colegii de la ziar, dacă o să reuşim să ne pregătim îndeajuns de bine. O să avem un stand şi o să încercăm să le arătăm viitorilor studenţi care se arată interesaţi de media cam ce poate oferi proiectul The Bullet.

O să fie destul de fain. Îmi aduc aminte cum a fost acum un an, când încă nu eram student şi, auzind de eveniment, am ţinut foarte mult să merg. A fost foarte bine că am putut ajunge şi chiar cred că a fost un câştig enorm pentru mine. În liceu nu se face mai nimic interesant. În cele din provincie, cel puţin. Când am luat contact cu ce se petrecea aici mi-am dat seama câte am de recuperat, câte sunt de făcut. Am descoperit oportunităţi şi multe opţiuni. Dacă eşti elev, merită să vii. Măcar pentru joculeţele care se organizează, pentru pliantele cu care te acoperă cei de la standuri şi pentru atmosferă. Studenţească 100%.

update: A fost chiar interesant. Cred că e o mare pierdere să fii student şi să nu mergi măcar într-o primăvară la Zilele Porţilor Deschise de la Universitate, ca să îţi reprezinţi facultatea. Să ţi să ţi se pară că numai cei de la facultatea ta sunt mişto şi ceilalţi suck rău de tot; să te amuzi; să râzi de profii care ţin discursuri; să le arăţi debusolaţilor de clasa a 12-a, din care am făcut şi eu parte, cât de fain e la facultate. Nu contează dacă nu e chiar mereu aşa …

Asta a fost pentru că ne-am pictat pe faţă. Nu cred că se putea numi body-painting :). Dar a ieşit super tare.

Am postat poza asta deoarece sunt foarte mândru de unghiul din care este surprins grupul de la FJSC.

Am venit în Bucureşti ca să am acces la lucrurile pe care în provincie nu prea le găseşti: facultăţi bune, organizaţii studenţeşti, seminarii, adunări, sesiuni, conferinţe. Toate lucrurile astea care, atunci când auzi de ele, ţi se par ceva extraordinar. Acolo se întâlnesc studenţii cu oamenii din spatele succeselor.

Dar oamenii din spatele succeselor nu sunt chiar mereu aşa cum par. De multe or îi transform în alţi oameni. Sau poate pur şi simplu le accept imaginea pe care şi-o creează ei. Dar nu de puţine ori sunt dezamăgit de prestaţia unora dintre cei pe care îi găseam înainte interesanţi.

Acum vreo două săptămâni a avut loc adrevolution. Proiectul celor de la Advice students mi s-a părut o idee foarte bună, însă ideea nu a a fost chiar atât de bine pusă în scenă. Evenimentul a fost promovat binişor, cu toate că am aflat cu doar câteva zile înainte de start că va avea loc. Mi-au plăcut însă, pliantele şi afişele. Au fost destul de reuşite. În schmb, organizarea a cam lăsat de dorit. Şi aici nu mă refer la locaţie, adică Aula Magna de la ASE. În primul rând, programul mic, de pe foaia lucioasă, nu corespundea întru totul cu cel de pe foile mari de xerox pe care le primeai la intrare. Cei din Advice care trebuiau să vorbească erau cam nepregătiţi şi aveau trac. Unul dintre ei uita mereu sponsorii şi părea tare copleşit de eveniment. Nu prea a fost zi în care să nu lipsească din invitaţi. Nu s-a vorbit destul de mult despre temele care erau trecute în program. Majoritatea invitaţilor avea câte o prezentărică în powerpoint în care mai “încăpeau” câteodată şi greşeluţe stupide.

Apoi, mulţi dintre cei care au venit să ne vorbească mi s-au părut destul de dezinteresaţi, ceea ce-i face pe ei neprofesionişti şi pe mine să-mi pierd încrederea şi atenţia. Alţii au vrut să şocheze. Şi chiar au reuşit…poate prea mult chiar.

Şi a mai fost o fază de tot râsul când nimeni nu voia să-i întrebe nimic altceva pe invitaţi, după ce îşi terminaseră discursurile. Cei care făceau parte din Advice şi care erau în priză din cauza organizării au început să caute crizaţi nişte întrebări pe care le-au pus chiar eica să mai lungească întâlnirea. A fost haios.

Sigur, proiectul nu a fost chiar un dezastru. Am avut destule de învăţat. S-au spus şi lucruri interesante şi s-a vorbit mult despre ceea ce advertising-ul este, atât conceptual cât şi practic. A fost interesant să văd tehnici de menţinere a interesului în direct, să văd oameni din publicitatae puşi în dificultate, să-i văd mândri de munca lor. A fost chiar interesant, sper doar la o organizare mai bună la anul.

Am primit mai devreme un link spre un videoclip fascinant. I`m sure you will enjoy it:

Michael Andrews - Mad world

Povestea cu zmeiele mi-a venit în minte cam acum un an. Stăteam şi mă uitam la o emisiune pe un canal străin, cu nişte puşti care învăţau să înalţe zmeie. Era tare fain cum căutau mai întâi un loc cu vânt bun, iar apoi le lansau. Şi se ridicau aşa libere!

Apoi mi-am adus aminte de ceva ce citisem într-o carte, cum că oamenii seamănă cu ceea ce fac. Şi mi-am dat seama că oamenii seamănă atât de mult cu zmeele. Pentru că zmeiele sunt libere atunci când zboară. Dar, chiar şi atunci, ele rămân legate de pământ, prin sfoara pe care o ţine în mână cel care le mânuieşte. Dacă cineva le-ar tăia sfoara, s-ar prăbuşi la pământ, nu ar zbura şi mai mult, nu ar fi şi mai libere. Aşa sunt şi oamenii. Oricât de liberi, de fericiţi am fi, dacă nu rămânem ancoraţi în realitate, suferim. Pentru că realitatea e singura care ne oferă stabilitate. Realitatea sau cineva, care să ne ţină “sfoara” strâns şi să nu cădem. Aşa sunt oamenii, ca nişte zmeie colorate diferit.

Bullet face un sondaj.

dă-i un click pe link

adăugire (12 martie): sondajul s-a încheiat, mulţumim pentru participare; ca să vedeţi rezultatele, urmăriţi saitul ziarului în perioada următoare.

Mă uit cum trece timpul
şi mă uit la noi :
uneori suntem unul,
alteori doi.
Mă uit şi văd:
uneori e soare,
alteori sunt ploi.
Şi totuşi, noi rămânem noi.
Suntem ca nişte roţi pătrate.
Refuzăm să fim sparte
şi să devenim rotunde,
ca să putem merge
oricând şi oriunde.
Suntem ca nişte zmeie,
ancorate departe, în pământ.
Şi, deşi legate,
noi vorbim mereu despre libertate…
Mă uit şi văd zmeie.
Sunt numai zmeie.
Suntem toţi zmeie.