Timpul
iunie 15, 2007
La început nu a fost nimic.
Apoi, nimicul a visat cifra zero.
Cifra zero a visat cifra unu,
iar cifra unu a visat alte cifre
şi cifrele între ele.
Până-ntr-o zi,
când nimicul m-a visat pe mine;
i-a visat pe el şi pe ea
şi te-a visat pe tine.
Şi noi ne-am visat între noi.
Apoi, mult mai apoi,
nimicul s-a plictisit să viseze…
şi a început să numere: unu, doi…
iunie 15, 2007 at 7:27 pm
Paul, nu stiu ce sau cine te inspira…. nici nu conteaza si nici nu vreau sa stiu. Vreau doar sa-ti spun ca aceste versuri au “trezit” multe amintiri si emotii pe care le credeam pierdute, uitate… si e tare placut
iunie 18, 2007 at 10:39 am
mă bucur că ai regăsit în versurile astea ceva cunoscut ţie. recunosc că feedbackul celor care citesc este cel mai plăcut lucru care i se poate întâmpla unui blogger :), iar eu acum mă simt bine că m-am hotărât să postez rândurile de mai sus.
iunie 27, 2007 at 3:47 pm
ma uimesti de fiecare data cu sensibilitatea ta:*ai un suflet extraordinar si cel mai frumos e ca il imparti cu noi!
iunie 27, 2007 at 4:18 pm
n-aş putea să ţin totul pentru mine
ideea e că blogul meu nu e un blog unde să intri zi de zi neapărat, ci unul unde să intri ca să regăseşti ceea ce toţi ne străduim atât de mult şi atât de des să ascundem