oameni…

Se aude, din spate, sirena maşinii de pompieri. Şoferul autobuzului găseşte un mic refugiu şi lasă cele două auto-speciale să gonească înainte.

Cineva din a doua maşină scoate capul şi o mână pe geamul portierei roşii şi-i mulţumeşte şoferului cu un gest. Mi se pare o ironie că între degete ţine o ţigară şi zâmbesc.

Zâmbeşte şi şoferul autobuzului, uitându-se spre girofarurile potocalii ale maşinilor de pompieri, care dispar la un moment dat pe o strada, la dreapta. Apoi se uită în oglinda retrovizoare la pasagerii săi. Mă-ntreb ce gândeşte… Dar nu contează. Apăs pe butonul roşu şi, după ce cobor, o iau la fugă spre un 667 care tocmai soseşte în staţie.

Fiecare dintre noi are nevoie de ceilalţi.