Început

iulie 24, 2007

Trece timpul prin timp
şi se cerne spaţiu prin ceasul care ticăie inegal.
Curg cuvinte prin geamuri crăpate în joacă
Topind clipe neîncepute, sau neterminate.

Mi se pare,
ca şi ţie, de altfel,
că trăim un demult.
Că se fac clipele un fel de vânt
şi rup frunze în zborul lor nebunesc
şi iau vara cu ele şi departe o duc!

Mi-e frică acum
şi într-un inevitabil avânt
îţi iau mâna-ntr-a mea şi mă unesc cu timpul,
ca să-mi dau seama
că eternă este numai trecerea.

Lasă un Răspuns