teoria ploii

Mi s-a tot spus în ultimul timp că sunt schimbător, că surprind, şochez că nu par a semăna cu cel care scrie pe acest blog… Cei care mi-au spus asta sunt oamenii care nu văd decât acea parte funcţională şi pragmatică a mea: colegi de muncă, de facultate, de cămin.

E normal să nu afişez faţă de ei (decât foarte rar) acea parte a personalităţii mele care creează altceva decât lucruri conforme unei serii de norme, să nu le arăt acea parte vulnerabilă a personalităţii mele. Şi, pentru că mi-au zis că nu înţeleg cum pot fi aşa versatil, le-am spus că dacă devin foarte pragmatic, ironic sau dacă nu arăt o anumită trăire nu înseamnă că acestea nu există.

Teoria ploii: E vară. Cald. Noapte. Ora 2:30. Oamenii dorm în sfârşit, după o zi toropitoare, în timp ce afară se strâng câţiva norişori. La un moment dat, începe să plouă, încet. Dar totul durează numai 3 minute. Pământul cald abia simte picurii şi într-o jumătate de oră se usucă. Norii se împrăştie şi nimic nu pare să se fi întâmplat. Nimeni nu pare să fi băgat de seamă, deşi s-au strâns nori şi a plouat. A avut loc o schimbare. Dar pentru că niciunul dintre aceste lucruri nu a fost perceput de nimeni, oamenii nu conştientizează nimic.

Totuşi, a plouat, lumea s-a schimbat, ecuaţiile lumii au suferit mici modificări. Acest lucru poate să influenţeze viitorul mai mult sau mai puţin. Dacă noi nu observăm un proces, nu înseamnă că el nu are loc. Dacă nu îmi afişez întotdeuna sentimentele, nu înseamnă că ele nu există.