Contextul şi presa românească

Octavian (alias Vivi ) scrie aici despre faptul că unul dintre marile lipsuri ale produselor jurnalistice româneşti este contextul, un lucru esenţial pentru calitatea acestora şi pentru şansele de a-şi atinge scopul, pentru o informare corectă şi completă. Neputându-mă abţine, am încercat să explic fenomenul observat de el, pe care şi eu îl resimt destul de intens.

De ce?

Cred că explicaţia pentru lipsa contextului din textele jurnalistice româneşti e destul de simplă. Iată de ce:

În România, fluctuaţia de personal se află încă la un nivel destul de ridicat, chiar şi în cele mai stabile şi de încredere locuri de muncă. Dacă nu greşesc, un studiu PwC arăta că în 2007 fluctuaţia de personal din companiile româneşti a fost, în medie, de 20%, retailul fiind cel mai instabil segment din acest punct de vedere. Aici, fluctuaţia a fost de aproape 50%.

I. În ceea ce priveşte presa, deşi nu dispun de date, pot estima – deoarece lucrez în domeniu – că fluctuaţia de personal este foarte mare. Poate nu precum este cea din retail, dar undeva între 25% şi 35%, de exemplu.

III. Aş mai adăuga şi faptul că presa românească a fost mai puţin liberă şi deschisă până în 1989. De altfel, nici de atunci încoace nu se poate făli cu un grad prea ridicat de obiectivitate şi independenţă faţă de clienţii care cumpără publicitate.

Pe lângă acestea, ar mai fi şi lipsa de respect a jurnaliştilor faţă de sine şi faţă de breaslă.

Luând în considerare aceste trei aspecte, cred că presa românească este încă una slabă, care de multe ori îşi arată slăbiciunile. Mulţi jurnalişti tineri îşi schimbă prea des locul de muncă, iar mutarea dintr-un loc într-altul implică, adesea, şi schimbarea domeniului pe care ei lucrează (social, economic, politic etc.). Prin urmare, multora le este destul de greu să se adapteze şi mai ales să capete o experienţă solidă pe o anumită nişă, în aşa fel încât să poată crea contextul necesar unui articol solid.

Experienţa, degeaba

În ceea ce îi priveşte pe cei care ar putea să deţină o experienţă solidă, aceia care lucrează de mult timp în media, aceştia fie au oscilat la rândul lor între mai multe publicaţii şi între tipuri de media diferite (pe print/online/tv etc. sau cotidiene/lunare ş.a.m.d.), fie nu au reuşit să se detaşeze de presa de dinainte de ’89. S-ar putea, de asemenea, ca unii dintre ei să nu fi reuşit să înţeleagă ce înseamnă jurnalismul profesionist.

Ar mai fi şi alte aspecte. Exemplele de ziarişti de mai sus ar putea să pună în context informaţiile actuale dacă ar avea mai mult timp la dispoziţie să se documenteze. Însă în România majoritatea publicaţiilor lucrează cu un număr redus de jurnalişti, din motive financiare, ceea ce reduce timpul pe care fiecare dintre ei îl poate dedica documentării. O altă problemă este lipsa de interes a multora pentru munca pe care o fac sau pentru domeniul în care lucrează.

Uf! M-am întins mai mult decât îmi propusesem. Cam asta ar fi părerea mea. Mai sunt, probabil, destule alte motive pentru care presa românească nu poate fi şi nu este o presă cu grad de profesionalism ridicat. De exemplu, cred că un număr destul de mic de jurnalişti citesc presa internaţională şi încearcă să se dezvolte, să înveţe. Alţii poate că nu au deschis niciodată un manual de jurnalism. Prin urmare, e destul de greu să avem o presă profi şi nişte produse jurnalistice bune. Observaţia este că presa de business se prezintă, probabil, cel mai bine, în prezent.