*apărut şi în Evenimentul Zilei (print + online)

Expunerea pe Facebook poate fi, zilele acestea, de 1.000 de ori mai valoroasă decât ar fi, de exemplu, o campanie de promovare cu flyere în centrul oraşului. Şi mai ieftină.

Asta pentru că pe Facebook se află deja peste 2 mil. de utilizatori români, în timp ce prin centrul oraşului tău sunt slabe şanse să treacă mai mult de câteva mii. Dar să fii prezent pe cea mai populară reţea de socializare din lume nu e de ajuns. Iată un scurt ghid pentru a-ţi crea o pagină productivă pe Facebook.

1. Pagină versus profil

Dacă vrei să-ţi promovezi businessul pe Facebook, creează-ţi o pagină în locul unui profil. Pe lângă faptul că regulile de utilizare ale reţelei fondate de Mark Zuckerberg indică acest lucru, o pagină este, realistic vorbind, mai bună. Pentru început, pagina (în comparaţie cu profilul) este mai puţin intrusivă. Doar utilizatorii care sunt cu adevărat interesaţi de activitatea firmei tale vor alege să te urmărească, dând „like” („îmi place”) paginii tale şi devenind, în consecinţă, “fani”.

Facebook Insights

E adevărat că un profil te poate ajuta să-ţi creşti mai repede reţeaua de contacte (adăugând personal oameni în lista de prieteni), dar acest lucru s-ar putea să-i deranjeze pe cei mai mulţi dintre ei şi să-ţi afecteze imaginea. De altfel, ei sunt acolo, în esenţă, pentru a socializa, nu pentru a lua contact cu diversele firme care se învârt prin jur. Pe deasupra, un profil nu poate depăşi 5.000 de prieteni, în timp ce numărul de fani al unei pagini nu are o limită.

Mai mult