Carneţelul cu spirală

Am găsit de curând un carneţel mai vechi, cu spirală şi foi dictando, pe care obişnuiam să îl port cu mine peste tot. Era pentru cazurile în care îmi venea o idee valoroasă, de moment şi pentru atunci când îmi aduceam aminte de ceva şi nu trebuia să uit. E foarte frustrant când nu îmi notez câte ceva, cu gândul că voi ţine minte, iar peste câteva clipe îmi dau seama că am uitat complet. Deci găsisem soluţia.

Însă micul meu proiect a dat greş, pentru că nu am reuşit să învăţ să scot frecvent carneţelul, să mă opresc din mers imediat ce mă loveşte inspiraţia şi să notez, deşi cred că ar fi o metodă foarte productivă de a emite idei bune .

Ca dovadă, iată câteva dintre notiţele pe care le-am scris în carneţelul cu spirală:

- “Păstrăm în noi o ură adâncă, pentru care adesea nu găsim explicaţie şi care, amânând să ne-o exteriorizăm, la un moment dat răbufneşte”.

[tocmai trecusem pe lângă nişte oameni care se certau foarte tare]

- “I’m drying tears on wounded faces, and drawing smiles upon them.
Souls fallen from crowded places into such distant spaces.
I’m seeking for time, seeking for hours,
I’m always trying to climb upon this same old wall, and I fall.
Then I climb back again and again,
Until you come and stop me with your lovely hands.
I’m seeking for time, seeking for hours,
But time is still flying away…”.

[în autobuz]

- “Orice poveste frumoasă începe cu un cuvânt potrivit. Sau cu o sumă de cuvinte alese atent, stângaci sau pur şi simplu întâmplător. Aşa cum întâmplător e aproape totul.
O poveste frumoasă începe cu oameni [...]“

[dedicaţie pe o carte, scrisă în timp ce aşteptam pe cineva într-un pub]

- “Aleea Petrişoru, 5, Bl. H 36, Ap. 24, sect. 3, Bucureşti”

[locaţia unde trebuia să merg pentru a lua un interviu]

- “Maturitatea este atunci când renunţi la a-ţi mai dori ca toţi să semene cu tine, să creadă ceea ce crezi tu şi mai ales să te poată înţelege”.

[când aşteptam pe o bancă, în Cişmigiu]

Fără somn

Ce dans fără sens am încercat în noaptea asta, de unul singur,
în jurul ideilor albe!
Camera era goală de tine, poate şi de mine.
Clipe neînsufleţite zăceau împrejur,
iar eu eram prea imperfect şi neputincios ca să le dau viaţă.
Am căutat lucruri cunoscute şi vechi,
am căutat caiete în care am scris amândoi, demult.
Am căutat peste tot, până când totul împrejur s-a decolorat.
Chiar şi orele au început să umble bezmetice prin cameră, sfâşiind timpul.
Apoi, o pasăre a venit şi mi-a luat sufletul.
Mi-a spus că, cel puţin în seara asta, nu îl merit.

Începutul din noi

Îţi aminteşti cum era totul la început?
Cum toate păreau frumoase şi colorate într-un sens anume?
Răzuiam praf de stele, de pe fiecare stea în parte
şi ne dăruiam unul altuia turtă dulce.
Dansam şi presăram praful împrejur, peste ideile ascuţite
şi peste gândurile care se năşteau unele dintr-altele la nesfârşit,
devenind astfel mai frumoase.
Însă toate jocurile ne-au dus din ce în ce mai departe,
până într-o zi, când ne-am dat seama că aproape uitasem începutul.
Locul de unde pornisem se pierduse departe, în spate,
printre platani şi arţari bătrâni, iar ceaţa se lăsase încet, acoperind totul.
Ne-am uitat un pic înapoi şi împrejur. Ne-am uitat unul la altul.
Apoi, eu te-am luat de mână şi am pornit mai departe.
Începutul e în noi şi acolo va rămâne mereu.

Propunere

Ce-ai zice să-mpingem împreună norii cu gândurile
şi să-i ducem către-o străduţă necirculată?
Să-i punem să se joace împreună
şi să-i lăsăm să capete diverse forme:
forma gândurilor nespuse,
forma unui cântec trist
forma unei idei pierdute într-o după-amiază ploiasă, demult,
când încă eram singuri…

Norii au fugit mai întâi pe acoperişuri,
apoi şi-au făcut avânt
şi au plonjat de pe coşurile caselor
înapoi pe culoarea albastru, împrăştiindu-se aleator,
în forme ciudate şi colorate.

Gândurile noastre, rupte şi combinate,
seamănă cu ideea mea despre lume şi fericire.

Cumperi şi ajuţi

S-a deschis de curând un site de caritate online: charitygift.ro, care se pare că îşi propune, pe lângă comerţul electronic, să doneze o parte din profit şi unei aşa-zise” cauze nobile”. Site-ul este un proiect de responsabilizare socială, iar printre domeniile către care se va îndrepta o parte din fonduri se numără mediul, protecţia animalelor, cultura, sănătatea şi minorităţile.

M-am uitat pe site şi sunt o mulţime de produse foarte draguţe, multe dintre ele la preţuri ok. Mi-au plăcut mult pernele, genţile şi obiectele făcute manual, în special acest suport de pixuri.

Şi mi-a mai plăcut foarte mult faptul că la detaliile ficărui produs este trecută şi asociaţia către care vor fi donaţi banii şi care este procentul din suma plătită pe produs care va direcţonat către aceasta. Vedeţi şi voi mai multe aici > click.

p.s.: să nu vă speriaţi dacă o vedeţi şi pe Andreea Marin, ea nu are nicio vină .

Se închid şcolile!!!

Este o glumă, desigur. Nu e nicio ALERTĂ a vreunei agenţii de presă sau vreun titlu de ultimă oră. Este, de fapt, un fel de dorinţă a mea, de a se închide şcolile şi facultăţile şi întreg sistemul de învăţământ românesc de doi bani, care nu face altceva decât să mă frustreze.

Dar, desigur, şi-au vărsat alţii frustrările şi pentru mine, pe bloguri, deci nu va mai fi nevoie să scriu nimic pe tema asta fiindcă ar deveni redundant.

Ideea este că aş vrea să se termine facultatea ACUM, şi să pot avea timp să învăţ şi eu ceva ce îmi doresc cu adevărat, nu materii care au curricule total paralele cu dorinţele elevilor şi studenţilor actuali şi cu cerinţele actuale ale pieţei muncii.

Şi asta nu ar fi aşa o problemă mare, dacă macar profesorii ar fi actuali şi deschişi.

La naiba! Chiar trebuie să existe mereu motive să îmi doresc să emigrez??

Bittersweet… cartoons

Am găsit pozele acestea pe un blog din blogroll-ul unei colege de serviciu (click aici > http://lessonsinloneliness.tumblr.com/). Şi m-au amuzat la culme. Sunt destul de profunde, totuşi…

Însă nu m-am abţinut să nu mă întreb în ce măsură sunt aceste gânduri adevărate. Şi cum de li se potrivesc atât de bine câtorva persoane pe care le-am întâlnit până acum? De ce gândesc unii aşa? Ce se întâmplă cu lumea? Spune-ţi-mi şi mie, să ştiu şi eu!

Lucruri

Sunt multe lucruri pe care mi le doresc.
Uneori fac liste cu ele, iar apoi mă gândesc
ce aş putea face ca să le obţin.
Unele îmi ies, altele nu, desigur. E ceva firesc.
Dar uneori visez să fim în camera mea,
să fie noapte
şi pe geamul deschis să intre mirosul verii.
Visez să stăm pe pat, iar în semi-întuneric
să-ţi privesc contururile feţei şi al corpului
şi să mă joc în aer cu mâinile tale.
Visez să mai facem şi alte lucruri
şi să ne oprim abia mai târziu.
Eu să zâmbesc, tu să-ţi înveleşti umerii goi.

Flori de tei

Mi-am adus aminte de seara când ai cules tu flori de tei
Şi, zâmbind, mi-ai dat şi mie să miros.

Sfârşit

Sfârşitul e aproape, ştiu.
Drumul pavat coteşte lin, apoi coboară brusc
şi se transformă în trepte vechi, de lemn,
care urcă spre locul meu.
Însă camera mea e ciudată, nu are nicio uşă.
Dacă vrei să pătrunzi, trebuie să inventezi tu o intrare,
mai specială decât ale tuturor celor care au încercat înaintea ta.
Apoi, când vei intra, cel mai probabil îţi vor plăcea la nebunie
ferestrele mari cu draperii grena
şi lumina moale care pătrunde seara,
căzând în dungi pe covorul gros.
Îţi vei dori să mergi desculţă prin jur, poate chiar dezbrăcată de tot,
iar eu să te privesc fermecat din fotoliul verde,
prefăcându-mă că citesc o carte bună.
Vei dori să-ţi spun o poveste inventată de mine,
în care orice este posibil
şi să adormim amândoi zâmbind.

Însă acestea sunt doar gânduri.
De fapt, sunt un om destul de singur.
Zilele se scurg repede şi seamănă între ele.
Nu am flori la geam, pentru că nu ar avea cine să le ude
şi în ultimul timp nu am scris decât rânduri fără sens.
În schimb, cresc un păianjen trist în colţul din dreapta geamului
şi citesc reviste vechi.
Vecinii de vizavi fac dragoste cu draperiile netrase,
iar mobila de la mine din cameră trozneşte noaptea.
Sfârşitul e aproape, ştiu, se va termina curând.
Mi-aş dori să vii la mine
şi să găseşti uşa către camera mea.
Mai repede! Cât mai repede…

Cioc-cioc!